Skip to content

Primăria Oradea a atras 12,2 milioane de euro pentru un nou parc industrial

“Investiţia va fi realizată de WDP Development Ro, pe o suprafaţă de 76.068 metri pătraţi de teren în Parcul Industrial Oradea II de pe strada Ogorului, aceasta urmând să genereze un număr de 440 de locuri de muncă. Ei sunt dezvoltatori imobiliari, iar halele pe care le construiesc se vor închiria către firme de producţie, una dintre ele fiind Indeva Products, care va ocupa hala, în toamna acestui an, după cum au prognozat“, a declarat Alina Silaghi, director general al ADLO. 

Tot în anul 2017 au fost organizate trei sesiuni de licitaţie pentru terenurile din parcurile industriale, în urma cărora au fost atribuite 12,1 ha teren. Astfel, totalul investiţiilor atrase în parcurile industriale în cursul anului 2017 este de 16 milioane de euro, dintr-un total de 259 milioane de euro atrase până în prezent, acestea urmând a genera un număr total de 6.200 de locuri de muncă până în anul 2020. Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. este o companie publică al cărei acţionar majoritar este Primăria Oradea. Principalele activităţi sunt administrarea parcurilor industriale din oraş şi atragerea de investitori, cărora li se oferă asistenţă pe tot parcursul investiţiei, precum şi facilităţi – scutirea de impozite locale pe teren şi clădire. “În general, noi am acordat scutire pe toată perioada în care ei stau în parcurile industriale. Însă din 2018, din cauza modificării legislative la nivel central, am fost nevoiţi să reducem aceste scutiri la 50%. Anul viitor, vom vedea, în funcţie de schimbările legislative la nivel central, dar noi sperăm să putem reveni la scutirea de 100% pentru 2019”, a declarat Alina Silaghi.

La finele anului 2017, ADLO deţine trei titluri de parc industrial pentru cele trei amplasamente situate pe Calea Borşului (130,02 ha) – Parcul Industrial Oradea I, unde mai sunt disponibile 9,3 hectare, pe strada Ogorului (83,5 ha) – Parcul Industrial Oradea II, cu 50 de hectare libere, respectiv pe strada Uzinelor- Parcul Industrial Oradea III (15 ha), cu 7,8 ha neocupate. Ca mod de acces în parcuri există două proceduri: fie prin licitaţii publice, fie prin negociere directă, în cazul firmelor care vor să investească peste 5 milioane de euro. Prima sesiune de licitaţii din acest an va avea loc în martie, cu pornire de la 8 euro/mp pentru industrie şi producţie şi de la 9,5 euro/mp pentru servicii. 

Sursa: www.administratie.ro