Pregătirea cadrului financiar European 2028 – 2034

 

Asociația Municipiilor din România a participat, miercuri, 26 august 2026, la reuniunea partenerială organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru pregătirea cadrului financiar european 2028–2034.

La întâlnire au participat reprezentanți ai MIPE, ai Asociației Municipiilor din România și ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională.
În cadrul discuțiilor, doamna Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România, a reafirmat susținerea municipiilor pentru continuarea procesului de descentralizare și pentru consolidarea rolului regiunilor în programarea și gestionarea fondurilor europene.

Președintele AMR a subliniat că viitoarele negocieri cu Comisia Europeană trebuie să pornească de la realitățile din România și de la investițiile care sunt absolut necesare comunităților locale, chiar dacă includerea unor astfel de intervenții în viitoarele programe va presupune o negociere dificilă la nivel european.

În acest context, doamna Lia Olguța Vasilescu a evidențiat necesitatea finanțării unor investiții în canale și infrastructură fluvială, drumuri, poduri, pasaje rutiere și parcări, infrastructuri esențiale pentru conectivitate, mobilitate și funcționarea orașelor.

Un accent important a fost pus pe continuarea programelor de regenerare urbană, domeniu în care necesarul de investiții rămâne ridicat. Din perspectiva municipiilor, regenerarea urbană trebuie privită integrat, la nivelul cartierelor și zonelor urbane, astfel încât proiectele să poată include, în funcție de nevoile locale, reabilitarea fondului construit, modernizarea străzilor și trotuarelor, realizarea parcărilor, amenajarea spațiilor publice și a zonelor verzi, infrastructura pietonală și velo, iluminatul public și modernizarea utilităților.

Sănătatea reprezintă o altă prioritate majoră. Președintele AMR a arătat că există, în mai multe regiuni ale țării, proiecte mature de infrastructură spitalicească ce așteaptă finanțare și a susținut necesitatea ca spitalele municipale să aibă acces la resurse pentru reabilitare, modernizare, extindere și dotare.

De asemenea, municipiile consideră necesară continuarea investițiilor în educație și infrastructură pentru copii și tineri, inclusiv școli, grădinițe, creșe, săli de sport și infrastructură pentru învățământul profesional, precum și în baze sportive, stadioane, săli polivalente, bazine de înot și alte facilități sportive.

Președintele AMR a subliniat că prioritățile de investiții nu pot fi identice în toate regiunile. Unele regiuni au avansat mai mult în anumite domenii, în timp ce altele continuă să înregistreze deficite importante. Din acest motiv, viitoarele mecanisme de finanțare trebuie să ofere suficientă flexibilitate pentru ca intervențiile să fie adaptate profilului și necesităților fiecărei regiuni.

AMR a susținut, de asemenea, simplificarea mecanismelor de implementare și control și o mai bună coordonare între structurile cu atribuții de verificare, inclusiv între Curtea de Conturi și Autoritatea de Audit, astfel încât beneficiarii să nu fie supuși unor controale suprapuse sau unor interpretări diferite asupra acelorași reguli. MIPE a evidențiat, la rândul său, necesitatea reducerii suprapunerilor instituționale și a simplificării procedurilor.

Pentru perioada 2028–2034, autoritățile locale trebuie implicate ca parteneri în definirea priorităților, alocărilor și mecanismelor de implementare, nu doar în calitate de beneficiari ai finanțărilor, astfel încât resursele disponibile să fie direcționate către investițiile cu impact real asupra dezvoltării economice, calității vieții și rezilienței comunităților locale.

 

 

Distribuie:

Alte articole