Skip to content

COMUNICAT DE PRESA – SEDINTA CD AL AMR 06.02.2017

Legea salarizării unitare, proiectul de Cod Administrativ, taxa pentru depozitarea deşeurilor, prevederile legii achiziţiilor publice şi situaţia absorbţiei fondurilor europene sunt temele dezbătute în cadrul primei şedinţe de Comitet Director al Asociaţiei Municipiilor din România, pe anul 2017. La discuţii au participat Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia- Olguţa Vasilescu, Secretarul de Stat din MDRAPFE, Sirma Caraman, Preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş, dar si reprezentanţi ai Ministerului Mediului, precum şi ai Ministerului Fondurilor Europene.

“Majorarea cu 20%, din februarie, a salariilor funcţionarilor din administraţia locală este un început bun, pentru asigurarea unei salarizări decente. Totuşi, în continuare, există discrepanţe foarte mari între angajaţii din diferite primării, între cei care prestează aceeaşi muncă, dar şi între cei din administraţia locală şi centrală. În plus, avem şi acea decizie a Curţii Constituţionale care ne spune clar: “personalul care beneficiază de aceleaşi condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică”. AMR a cerut încă de anul trecut ca Ministerul Muncii să comunice nivelul maxim al salariului de bază, respectiv al indemnizaţiei de încadrare, dată fiind această hotărâre obligatorie a CCR. Sunt, în consecinţă, o serie de aspecte care trebuie lămurite şi sunt convins că Ministerul Muncii este deschis la aceste solicitări ale noastre şi ne ajută sa reglăm situaţiile apărute. Concret e nevoie, urgent, de legea salarizării unitare, cea care va echilibra toate decalajele apărute.” a declarat Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă.

“Indiferent de coloratura politică, toţi primarii au interesul ca aceste situaţii, referitoare la salarizarea personalului din administraţia locală, să se regleze. Totodată, consider că trebuie făcute progrese și pentru ceea ce ține de codul muncii și, implicit, statutul funcționarului public. ” a adăugat Preşedintele Executiv al AMR, Ilie Bolojan.

 “Am început deja să lucrăm la legea salarizării unitare şi, bineînţeles, am plecat de la premisa că niciun salariu nu scade. Legea va prevedea şi o sumă de bani la dispoziţia ordonatorilor principali de credite, bani pe care să îi poată folosi la premierea angajaţilor foarte buni. Cunoaştem toate situaţiile din sistem şi o să le reglăm pe toate prin legislaţie. Şi, evident, avem nevoie de AMR ca să gasim cele mai bune formule în urma dezbaterilor. Sperăm să avem gata legea salarizării unitare până în iulie. ” a declarat ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu.

 Primarii de municipii, membrii ai CD,  au atras atenţia reprezentanţilor Guvernului că trebuie rezolvată, cât mai urgent, şi problema taxei pentru depozitarea deşeurilor, dat fiind că, pe legea actuală, intrată în vigoare la 1 ianuarie, fiecare tonă ar urma să fie taxată cu 80 de lei. Reprezentanţii Ministerului Mediului şi cei ai MDRAPFE au explicat faptul că, în prezent, se caută soluţii, în ideea în care, există în dezbatere publică un proiect de lege care prevede să fie taxate doar acele cantităţi de gunoi ce nu se reciclează, din procentul prevăzut a fi reciclat până în 2020. Concret, în acest an, la nivel local, trebuie reciclate 20% din totalul deşeurilor, urmând ca, anual, procentul să crească, până la 50% în 2020. Totodată se propune ca taxarea să se amâne până la jumătatea acestui an şi să se dea răgaz autorităţilor locale să fie pregătite pentru a răspunde cerinţelor legii. Discuţii pe acest subiect vor avea loc şi în zilele următoare. 

În privinţa legii achiziţiilor publice, Preşedintele AMR a cerut Preşedintelui ANAP sprijin în vederea organizării unor ample sesiuni de dezbateri pentru angajaţi, astfel încât să nu se mai comită erori în redactarea documentelor pentru licitaţii. Părţile au convenit să organizeze astfel de întâlniri, în baza unui calendar ce va fi stabilit ulterior.

Primarii au ridicat şi problema absorbţiei fondurilor europene şi au cerut sprijinul membrilor Guvernului pentru a se reuşi depunerea documentaţiei, demararea procedurilor şi implicit a proiectelor cât mai curând.

Conducerea AMR a transmis şi propunerile sale pentru proiectul de Cod Administrativ şi a stabilit ca Adunarea Generală să aibă loc în data de 13 martie 2017, la Bucureşti.