Skip to content

Primăria Sectorului 3 a depus proiecte în valoare de 1,57 de miliarde de lei pentru reabilitarea termică a 850 de blocuri

El a menţionat că, până în prezent, în sector au fost reabilitate termic aproximativ 1.500 de blocuri, dintre care circa 800 cu fonduri europene. Negoiţă a mai anunţat că ar mai fi aproximativ 506 blocuri de reabilitat.

Pe de altă parte, edilul a comentat faptul că pe şantiere lucrează cetăţeni străini. “La noi deja lucrează pe şantiere vietnamezi, pakistanezi, indonezieni şi aşa mai departe, cred că asta e soluţia de avarie”, a spus primarul. “Ajutoarele sociale ar trebui interzise pentru persoanele care sunt capabile de muncă. (…) Nu lucrezi că nu vrei. (…) Haideţi să vedem ce facem cu zonele din România unde nu se întâmplă nimic, este un minus total – şi mă refer la zona rurală -, unde noi dăm bani, marile oraşe trimit bani acolo, bani care se cheltuiesc şi nu se produce nimic (…). Cred că ar trebui să le creăm condiţii şi să-i aducem acolo unde este nevoie de ei să-i punem la treabă”, a declarat Negoiţă.

Potrivit acestuia, instituţia pe care o reprezintă a reuşit să facă proiecte de peste jumătate de miliard de euro. “În acest moment, Primăria Sectorului 3 este principalul nostru partener din perspectiva implementării Programului Operaţional, este primăria din regiunea noastră care a avut şi are la acest moment valoarea cea mai mare solicitată din Programul Operaţional Regional, asta nu doar pe axa 3.1, totalizând toate solicitările (…). Prima regulă în acordarea de finanţare europeană este să ceri. Din această perspectivă, Primăria Sectorului 3 e principalul nostru partener. În ceea ce priveşte contractele semnate, dintre cele – cred – 107 pe care le avem semnate la zi, cu Primăria Sectorului 3 avem peste 70 de contracte semnate”, a precizat Dan Nicula, director general la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov.

El a explicat că la nivelul POR sunt alocaţi pentru regiunea Bucureşti – Ilfov aproape 2 miliarde de lei. “La nivelul întregului program, la o alocare de aproape 2 miliarde de lei, cât este alocarea pentru regiunea Bucureşti – Ilfov (…), avem în acest moment contracte semnate care solicită rambursare, deci doar partea Fondul European de Dezvolare Regională de 995,6 milioane de lei, adică 52% din alocare, avem în precontractare (…) deja proiecte de 2 miliarde şi jumătate, ceea ce va face ca per total să depăşim cu mult la sfârşitul primului trimestru al anului viitor alocarea, iar valoarea proiectelor depuse şi considerate eligibile, finanţabile este de peste 4 miliarde, respectiv 207% din alocare (…). În acest moment, noi avem contractate sau în curs de contractare peste 100% şi cu siguranţă în 2019 vom atinge acel prag de 200%, ceea ce ne va permite să avem permanent şi în anii următori, nu doar la sfârşitul acestui an, un stoc de proiecte care să producă cheltuieli eligibile care să poată fi, la rândul lor, decontate”, a adăugat Nicula. 

Sursa: www.administratie.ro