Skip to content

Un nou spațiu verde dedicat pacienților în municipiul Petroșani

Pacienții internați la Spitalul de Urgență Petroșani, precum și aparținătorii acestora vor avea parte de un spațiu verde de relaxare grație unui proiect inițiat de Asociația Umanitară Kandila, în parteneriat cu Urbanlab Valea Jiului, și cu ajutorul unei finanțări oferite de OMV Petrom.
Proiectul se intitulează ”Sănătate verde”. Este important de menționat faptul că o mare contribuție în implementarea acestuia a fost datorată voluntarilor.
Prin punerea în practică a acestei inițiative, administrația publică și ONG-urile își unesc eforturile pentru a readuce la viață această zonă situată în apropierea Serviciului de Ambulanță, pe care să o poată pune mai apoi la dispoziția pacienților de la Spitalul de Urgență Petroșani, astfel încât să se poată bucura și de un spațiu de relaxare în aer liber special dedicat.