Skip to content

Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România

Astăzi, 24 aprilie 2023, Asociația Municipiilor din România (AMR) a participat la Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România (AOR) organizată la Palatul Parlamentului.
================

Din partea AMR au fost prezenți:
– Ionuț-Florin Pucheanu, Prim-vicepreședinte AMR, Primar al municipiului Galați;
– Constantin Mitache, Director General al AMR;
================

În cadrul întâlnirii domnul Ionuț Pucheanu a punctat importanța colaborării dintre structurile asociative din România pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă administrațiile locale. Problemele comunităților necesită o colaborare strânsă și bine coordonată între autoritățile locale, autoritățile centrale, organizațiile societății civile, cetățeni și structurile asociative.

Dezvoltarea durabilă a României este un scop comun ce depășește granițele unei singure comunități și competențele unei singure autorități locale, fiind necesare acțiuni integrate care să conducă la valorificarea resurselor și la o dezvoltare unitară.  

În afara nevoilor și solicitărilor curente ale orașelor și municipiilor, există multe subiecte care ar trebui să facă obiectul dezbaterii/consultării între autoritățile centrale și locale.

 
Întreaga transmisie video a Adunării Generale este disponibilă online: https://fb.watch/k5VQZjLJH_/