Având în vedere preocuparea constantă a autorităților publice locale pentru dezvoltarea comunităților municipale, Comitetul Director al AMR, a adoptat și următoarea rezoluție:
1. Solicităm urgent partidelor parlamentare să finalizeze negocierile politice în vederea constituirii unei viitoare formule guvernamentale, pentru a crea Președintelui României posibilitatea desemnării unui candidat la funcția prim ministru care să obțină votul de încredere din partea Parlamentului pănă la sfârșitul anului 2020 și, ulterior, Guvernul, cât mai repede cu putinta, să propună forului legislativ aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021.
2. Pentru a corecta dezechilibrele bugetare și scăderea drastică a veniturilor bugetelor locale în anul 2020, ca urmare a pandemiei pe care o parcurgem, solicităm Guvernului României alocarea de resurse financiare în cadrul viitorului proiect de lege a bugetului de stat, în scopul creșterii valorii veniturilor bugetelor locale peste nivelul anului 2020 .
3. Având în vedere nevoia de a ajunge rapid la un acord între autoritățile locale și cele centrale privind următorul buget precum şi nevoia de predictibilitate şi continuitatea în finanțare, în beneficiul comunităților locale, solicităm Guvernului României invitarea reprezentanților AMR, UNCJR, AOR și ACoR la discuții pe structura bugetului de stat și instituirea unui cadru consultativ, din care să facă parte și experți ai structurilor asociative ale administrației publice locale.
4. In contextul neadoptării legii bugetului de stat pentru anul 2021 in termenul legal, solicitam Guvernului României analizarea oportunității adoptarii unei ordonanțe de urgență prin care să se scurteze termenele legale prevăzute de lege pentru aprobarea bugetelor locale pentru anul 2021
Presedintele AMR
Emil Boc
Primarul Municipiului Cluj – Napoca
In numele Comitetului Director al AMR
Constantin TOMA, Primarul Municipiului Buzău
Ion LUNGU, Primarul Municipiului Suceava
Ionuț-Florin PUCHEANU, Primarul Municipiului Galați
Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iași
Lia-Olguța VASILESCU, Primarul Municipiului Craiova
Florin Alin BIRTA, Primarul Municipiului Oradea
Ionel CIUNT, Primarul Municipiului Zalău
Florin-Tiberiu IACOB-RIDZI, Primarul Municipiului Petroșani
Viorel-Marian DRAGOMIR, Primarul Municipiului Brăila
Ciprian CIUCU, Primarul Sectorul 6, București
Dan BOBOUȚANU, Primarul Municipiului Hunedoara
Călin Laurențiu BIBARȚ, Primarul Municipiului Arad
Vasile PAVĂL, Primarul Municipiului Vaslui
Marcel-Laurențiu ROMANESCU, Primarul Municipiului Târgu Jiu
Daniel Cristian STAN, Primarul Municipiului Târgoviște
Nicolae-Florin OANCEA, Primarul Municipiului Deva
Árpád – András ANTAL, Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe
Gábor KERESKÉNYI , Primarul Municipiului Satu Mare
Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU, Primarul Municipiului Bacău
Astrid-Cora FODOR, Primarul Municipiului Sibiu
Mircia GUTĂU, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea
Alin Ioan MOLDOVEANU, Primarul Municipiului Câmpina
Ștefan ILIE, Primarul Municipiului Tulcea
Leonard ACHIRILOAIEI, Primarul Municipiului Roman
Andrei-Liviu VOLOSEVICI,Primarul Municipiului Ploiești
Marius Vasile SCRECIU, Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin
Cristian GENTEA, Primarul Municipiului Pitești
Atilla KORODI, Primarul Municipiului Miercurea Ciuc
Allen COLIBAN, Primarul Municipiului Brașov
Ioan Iulian SÎRBU, Primarul Municipiului Sighișoara