Participare la reuniunea de lucru organizată de MMFTTSS privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice

In data de 3 iunie 2026, AMR a participat la reuniunea de lucru organizată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, având ca temă analiza și dezbaterea proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice. Întâlnirea a avut caracter tehnic și a urmărit colectarea observațiilor și propunerilor formulate de participanți anterior înaintării proiectului pentru inițierea procesului legislativ parlamentar.

În cadrul reuniunii, reprezentanții AMR au formulat observații și propuneri referitoare la proiectul de lege, subliniind necesitatea unor soluții legislative adaptate realităților și provocărilor cu care se confruntă administrația publică locală.

Discuțiile au vizat efectele pe care viitoarele reglementări le vor avea asupra administrațiilor locale, participanții evidențiind importanța respectării principiilor autonomiei locale și descentralizării administrative în procesul de elaborare a noului cadru legislativ.

Din partea AMR au participat:
• dna Lia Olguța Vasilescu – Președinte AMR, Primarul Municipiului Craiova;
• dl Florin Alin Birta – Vicepreședinte AMR, Primarul Municipiului Oradea;
• dl Vergil Chițac – Primarul Municipiului Constanța;
• dl Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu – Primarul Municipiului Bacău;
• dl Florin-Tiberiu Iacob-Ridzi – Primarul Municipiului Petroșani;

• dl Constantin Mitache – Director General al AMR;
• dl Aurel Gabriel Simionescu – Expert AMR;
• dna Beatrice Dobre – Consilier juridic.

Distribuie:

Alte articole