Skip to content

Întâlnire de lucru între membri AMR și reprezentanți ai MMAP privind Investiția I1.b din Componenta 3-PNRR

Astăzi, 18 martie 2022, Asociația Municipiilor din România (AMR) a participat online la întâlnirea de lucru organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), privind analizarea Investiției I1.b “Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor la nivel local” din Componenta C3 (Managementul deșeurilor), prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În cadrul seminarului a fost apreciat efortul AMR de a coopta experți care să facă parte din grupul de lucru ministerial, format pentru întocmirea documentației și a ghidului de accesare pe acestă temă. De asemenea, între reprezntanții AMR, Ministrul Mediului, dl. Barna TÁNCZOS și dl. Călin Mocan, Consilier Ministru, au fost arbodate următoarele subiecte de discuție:

– Principiul plătești cât arunci: aplicat linear în funcție de unitatea de măsură la care se face recoltarea deșeurilor, respectiv la volumul pubelei;
– Mobilitatea proiectelor deja implemenatate care au ca obiectiv gestionarea deșeurilor;
– Exemple de sisteme SMART integrate la nivelul municipiilor;
– Tipuri de platforme SMART și identificarea de variante pentru platformele terane/supraterane;
– Achiziții centralizate;
– Eligibilitate;

Concluziile întâlnirii sunt:
– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) va asigura finațare din PNRR în ceea ce privește achiziționarea unor containere inteligente, standardizate cu 3-4 variante de achiziție, fiecare UAT solicitând necesarul de care are nevoie;
– Containerele vor fi dotate cu tehnologia necesară conectării într-un sistem digitalizat;
– Achizițiile vor fi centralizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
– Fiecare UAT va gestiona containerele primite și le va integrat exclusiv în sistemul de management al deșeurilor dezvoltat la nivelul planului local;
– Se va aplica o tratare separată a UAT-urilor care au deja contracte de implementare prin proiecte de anvergură, față de UAT-urile care nu au astfel de proiecte și doresc să aplice;
– În cadrul investiției I1.b pot aplica și sunt eligibile atât primariile, cât si ADI-urile;
– Fondurile prin PNRR, Investiția I1.b, vor putea fi complementarizate cu cele din POIM.
În urma discuțiilor, Asociația Municipiilor din România (AMR) va consulta municipiile cu privire la inventarierea solutiilor implementate prin alte proiecte de anvergură care vizează amnagementul deșeurilor și va disemina macheta de categorii stabilită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

Din partea AMR au participat:
-Constantin Toma, Președinte Executiv AMR, primarul municipiului Buzău;
-Călin Bibarț, primarul municipiului Arad;
-Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște;
-Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea;
-Allen Coliban, primarul municipiului Brașov;
-Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța;
-Ioan Popa, primarul municipiului Reșița;
-reprezentanți Primăria municipiului Cluj Napoca;
-reprezentanți Primăria municipiului Oradea;
-reprezentanți Primăria municipiului Craiova;
-reprezentanți Primăria municipiului Sibiu;
-reprezentanți Primăria municipiului Bistrița;
-reprezentanți Primăria municipiului Timișoara;
– reprezentanți Primăria Sectorului 6 București;
-reprezentanți Primăria municipiului Vaslui;
-reprezentanți Primăria municipiului Alba Iulia;
-reprezentanți Primăria municipiului Reșița;
-Constantin Mitache, Director General AMR;
-Aurel Simionescu, Expert AMR;
-Andreea Podaru, Expert AMR.