Skip to content

Participarea AMR la conferința de mediu “Decarbonizarea transporturilor și reducerea poluării aerului în orașele României”

Ieri, 12 octombrie 2022, Asociația Municipiilor din România a fost reprezentată de primarul municipiului Timișoara, dl. Dominic Fritz, la conferința de mediu “Decarbonizarea transporturilor și reducerea poluării aerului în orașele României”, organizată în București, de CGR.

Conferința a vizat mai multe paneluri de discuții:

Panel I: Planurile de mobilitate urbană. Trasport public și transport nepoluant:
Măsuri și strategii pentru încurajarea transportului public, transportului alternativ și transpotului cu mașini electrice. Îmbunătățirea infrastructurii și schimbarea percepțiilor.

Primarul municipiului Timișoara, dl. Dominic Fritz, a avut scurte intervenții în cadrul dezbaterii, punctând faptul că sunt necesare campanii de conștientizare, astfel încât comportamentele cetățenilor cu privire la transportul public să fie modificate, în favoarea sustenabilității mediului. Totodată, acesta a precizat nevoia dialogului social între APL și cetățeni, pin proiecte locale gândite împreună, în funcție de nevoile comunității. Primarul municipiului Timișoara a sesizat și absența unei strategii de dezvoltare a competențelor celor care licitează pentru servicii de infrastructură și consideră că mai multe exemple de integrare a sectorului privat în programe și sisteme de mobilitate, reprezintă o resursă relevantă de diseminare a bunelor practici la nivel național.

Panel II: Finanțări și soluții în domeniul transporturilor:
Accesarea banilor europeni și finanțări private disponibile. De la strategia natională la cea regională, metropolitană și urbană.

===
Au participat:
-Andrei Antipa, vicepreședinte al Administrației Fondului pentru Mediu;
-Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara;
-Sorin Chiriță, Președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene;
-Claudiu Costea, Inspector Brigada Rutieră a Capitalei;
-Radu Dragomir, CEO Urban Scope;
-Petre Enciu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța;
-Ciprian Secară, Expert în cadrul Ministerului Dezvoltării;
-Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio Solar;
-Cristian Moș, Vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș;
-Tudor Măcicășan, Expert în mobilitate durabilă.