Lansată la nivel global în anul 1996, „Localități Prietene ale Copiilor” este o inițiativă UNICEF care sprijină autoritățile locale în îndeplinirea drepturilor copiilor la nivel local și care are la bază Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului.
În România a fost generat un cadru de implementare al inițiativei la nivel național prin înființarea în anul 2021 a unui comitet național de coordonare, în care AMR are calitatea de membru, și semnarea unor memorandumuri cu cinci localități (Bacău, Brașov, Moinești, Colonești și Corbasca) pentru implementarea acestei inițiative. La nivel local au fost înființate comitete locale de coordonare.
Inițiativa face parte din proiectul „România pentru fiecare copil”. După oferirea titlului de „localitate candidată”, urmează ca pe parcursul următorilor doi ani ca cele 5 comunități locale să pună în practică planurile locale de acțiune cu privire la respectarea drepturilor copiilor. La finalul implementării va avea loc evaluarea, iar municipiul sau comuna care se califică cerințelor va putea fi recunoscută ca localitate prietenă a copiilor.