Astăzi, 4 aprilie 2023, a avut loc o întâlnire dedicată procesului de jurizare aferent Competiției „Destinația anului 2023”.
Juriul din acest an este prezidat de domnul Felix Tătaru, Președintele Institutului pentru Orașe Vizionare și este format din peste 100 de demnitari, primari și președinți de consilii județene, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, antreprenori, manageri și experți în strategie și comunicare de destinație, dar și bloggeri, jurnaliști și vedete media. Membrii juriului vor acorda o treime din punctajul total necesar pentru câștigarea trofeului. Pentru imparțialitate, aceștia nu pot vota în categorii în care au destinații înscrise.
Din rândul municipiilor, au calitatea de jurați:
– domnul Constantin Toma, Președinte Executiv AMR, Primar municipiul Buzău,
– domnul Mihai Chirica, Vicepreședinte AMR, Primar municipiul Iași
– doamna Olguța Vasilescu, Vicepreședinte AMR, Primar municipiul Craiova
– domnul Allen Coliban, Primar municipiul Brașov
– domnul Florin Oancea, Primar municipiul Deva
– domnul Ioan Popa, Primar municipiul Reșița
– domnul Vergil Chițac, Primar municipiul Constanța
– domnul Andrei Gheorghiu, Viceprimar municipiul Râmnicu Vâlcea
– domnul Constantin Mitache, Director General al AMR
De asemenea, votul publicului se desfășoară până în data de 7 aprilie 2023 pe platforma https://www.destinatiaanului.ro/.
Gala Destinatia Anului 2023, evenimentul de networking al anului și momentul culminant al competiției, este un eveniment major cu puternic impact mediatic, în cadrul căruia se vor anunța câștigătorii competiției. În acest an va avea loc în data de 27 aprilie, la Iași.